Deunăzi, eram într-un cătun din sudul județului, alergând din poartă în poartă. La o podișcă, mai mulți oameni, câțiva copii, câțiva bătrâni. Ne-am dat la vorbă și am început să dezbatem, ei să mă întrebe, eu să le răspund, să le spun de ce vreau să #MăÎntorcLaConsiliulJudețean. Am ajuns, dintr-una în alta la chestiuni de patriotism local, de dragoste pentru aceste locuri. Le-am spus că iubesc județul și că aș face orice pentru ca el să crească și să se dezvolte așa cum merită.
La care un bătrân m-a luat dintr-o dată: „Da’ de ce-l iubiți atâta, dom’ președinte?”
I-am răspuns parțial și completez aici, pentru că mi se pare important, ca mărturisire.
Iubesc județul Dâmbovița de când mă știu. Îl iubesc de dinainte să știu că-l iubesc 
De la primii pași în pământul casei din Micloșanii Mari, de la prima ploaie în bătătura curții, de la primul soare pe dealurile unde hoinăream zilnic, de la prima zăpadă cu care mă luptam iarna, în drum spre școală. Iubesc pământul Dâmboviței de la primul râs al mamei și de la prima îmbărbătare a tatălui, de la prima carte pe care mi-a pus-o în brațe bunicul meu drag. Iubesc județul pentru istoria îngropată în brazdele sale. Îl iubesc cu tot sufletul de la biserica din Malu cu Flori până la Palatul de la Potlogi, de la Peștera Ialomiței până la Turnul Chindiei, de la livezile cu mere din Voinești până la solariile cu roșii din Băleni, de la o margine la cealaltă, fără deosebire.
Iubesc pământul Dâmboviței pentru că mi-a dat tot ce-mi puteam dori în viață și mai mult decât aveam nevoie. Fără a fi deloc un slogan, îl iubesc pentru că altundeva nu aș fi niciodată EU, așa cum sunt, cu bunele și cu slăbiciunile mele.În fine, îl iubesc, pentru că în țărâna lui am primit viață și tot în țărâna lui mă voi odihni, la final. Îl iubesc și sper să fac și eu ceva ca să întorc din tot binele pe care l-am primit în viață. Atât măcar și aș fi mulțumit
